Mesajul lui Anghel Iordănescu, după victoria României în fața Irlandei de Nord

Mesajul lui Anghel Iordănescu, după victoria României în fața Irlandei de Nord
Publicat: 15/11/2014, 09:13
Actualizat: 03/02/2019, 11:31

„Băieții trebuie felicitați și aplaudați. Este o victorie importantă pentru noi, care ne-a adus primul loc în grupă. Mă bucur că victoria a venit în urma unui joc bun. Băieții au jucat inteligent, au avut răbdare, au crezut până în ultimul moment că pot câștiga și au fost generoși. Am făcut un pas uriaș spre calificare. Cele zece puncte ne pot da liniștea să facem un program bun peste iarnă. Ne doream victoria cu orice preț”, a spus Iordănescu.

El a precizat că Irlanda de Nord este și a fost o mare surpriză. „A câștigat două meciuri din deplasare. Cred că are potențial, este o echipă puternică, cu un joc organizat, care cu siguranță va mai produce surprize. Feroe a produs o surpriză incredibilă în Grecia, Ungaria a câștigat și are acum șapte puncte și abia aștept meciurile din primăvară”, a adăugat Iordănescu.

Reprezentativa României a învins, vineri, pe Arena Națională, cu scorul de 2-0 (0-0), selecționata Irlandei de Nord, într-un meci contând pentru grupa F de calificare la Euro-2016, în care ambele goluri au fost marcate de Paul Papp.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ungaria a pus interzis la frontieră. Șoferii români care nu pot trece granița. Toleranță zero
Cristina Cioran și-a pierdut toate economiile. Ce i-a făcut Alex Dobrescu
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Crima din Sibiu! Tânărul de 24 de ani şi-a recunoscut fapta. Motivul pentru care şi-a...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Cum vor măicuțele de la Notre-Dame-des-Neiges să-și salveze mănăstirea?
×